cand eram mica ma identificam mai mult sau mai putin cu personaje din desene animate. am fost pe rand belle, ariel, candy candy… probabil toate fetitele trec printr-o perioada de genul asta fiindca imi aduc aminte ca toate prietenele mele din copilarie iubeau “barbatii” din desene. am avut o prietena care a fost indragostita ani de zile de mascatul in frac din sailor moon. cativa ani mai tarziu s-a cuplat cu un baiat slab, inalt si brunet care semana cu el. eu i-am iubit pe wheeler din captain planet si pe the bad guy din zorro, pentru ca ulterior sa fug in rusia si sa ma marit cu dimitri – sexy nume! – din anastasia. nu stiu cat e de evident patternul privit din exterior, dar pentru mine e clar si “se leaga” fiindca de cand ma stiu m-au atras tipii interesanti si spectaculosi, care fac boacane, dar pe care toata lumea ii iubeste.

daca toate povestile din copilarie, toate desenele animate, toate cartile de colorat si anecdotele de la gradinita contribuie la formarea unui model pe care il vom cauta mereu in partener, oare nu plecam din start cu o idee preconceputa? cand ajungem sa iubim, cat vedem oare din omul de langa noi? il vedem asa cum e sau suntem orbi la orice depaseste chenarul modelului nostru prestabilit?

sa zicem ca te indragostesti. faci o pasiune pentru cineva cu care nu ai nici o treaba. iti place cum arata si incepi sa te interesezi, afli un nume, un loc de munca, un background de studii si familie, foste relatii, o data de nastere, un semn zodiacal si cam tot ce poti sa afli de la cunoscuti sau din profilul de facebook. incepi sa tragi niste concluzii, adica sa tragi niste linii intre punctele astea pe care le ai. obtii astfel o imagine si te bucuri nespus cand te trezesti intr-o zi formand un cuplu cu imaginea asta. ce se intampla oare cand observi ca omul asta are si linii pe care nu le-ai trasat tu in portretul tau artistic? sau cand vezi ca punctele alea pe care le aveai initial se leaga prin cu totul alte linii decat credeai tu si in loc sa ai un tip calm alaturi, ai de-a face cu un impulsiv certaret si galagios. o dai in “cum de te-ai schimbat asa de mult?” si “ce e cu tine? tu nu esti asa” ? poti sa accepti ca te-ai inselat? ca de fapt nu stii nimic despre omul de langa tine? ca tot ce ai sunt doar proiectiile tale si o persoana pe care abia acum incepi sa o cunosti?

sau invers. decizi sa cedezi insistentelor unui tip care in ultimii x ani te-a iubit nebuneste in secret sau de la distanta. te impresioneaza fiindca stie totul despre tine. stie ca te-ai nascut pe data de … si ca era o zi de luni, stie ca anul trecut de martisor purtai ceva verde, stie cum ii cheama pe vecinii tai… ceea ce, sa recunoastem, e cel putin la fel de mult cat stiu iubitii tai. si zici ca ai obosit sa te dai cu capul de pereti cu aia care nu stiu cand e ziua voastra si uita sa-ti ia flori de 14 februarie. zici ca e cazul sa te lasi iubita si rasfatata de un om care te cunoaste atat de bine si te adora de la distanta de atata timp. ba chiar e posibil sa-ti placa ideea asta atat de mult incat sa te indragostesti si tu de el. si…. surpriza! va tot certati ca e nemultumit de tine ca il faci sa se simta prost si de fapt nu esti zana pe care si-o imaginase el iubindu-te din departare si altele de genul asta. nu poti pricepe ce vrea de la tine cand el de fapt e suparat ca nu coincizi cu modelul lui.

e o chestie foarte poetica iubirea asta din umbra. omul pe care nu il observai niciodata si nici nu stiai ca exista… afli acum ca ei bine nici el nu te observa pe tine si nu stia ca existi tu, dar chipurile te iubea enorm, pe tine, personificarea imaginara a desenului animat din copilaria lui. cat ar fi de romantic sa te trezesti in bratele unui minunat la care ai visat o mie de ani si sa traiti fericiti pana la adanci batraneti! numai ca nu o sa se intample niciodata asa daca ai visat fara sa ai habar la cine visezi.

mi-e frica de iubirea de departe mai rau decat mi-e frica de iubirea cu probleme umane ca certurile si perioadele de down. e mai bine sa fugi de cineva prea perfect ca sa fie adevarat, mai ales daca doar tie ti se pare asa fascinant. in locul celui care stie numarul tau pe de rost, in ce buzunar iti tii portofelul si cu cine ai fost la scoala generala, mai bine il alegi pe cel care stie cum tipi cand te enervezi, care te tine de mana cand pici un examen si care are rabdare sa-ti suporte fitele si toanele in foarte rarele ocazii cand esti fitoasa si cu toane. si in loc sa alergi dupa cineva cu care ai vorbit de trei ori cate treizeci de secunde dar stii ca a terminat medicina si ca are grija de mama lui, mai bine stai potolita langa amestecul ala de trasaturi bune si rele pe care, chiar cand nu vorbiti cu zilele, ti-l simti aproape.