blogul meu controversat si – aproape inexplicabil de – citit va pune astazi la dispozitie un articol nou din categoria la noapte. o sa vorbim despre frica, despre frica justificata, dar mai ales despre cea nejustificata si despre actiunile pe care le intreprindem din cauza ei.

se spune ca frica este cel mai acaparator sentiment si singurul care in conditii extreme poate duce un om sanatos psihic in lipsa temporara a facultatilor mintale. se stie ca sub groaza unui pericol iminent facem lucruri de care in mod normal n-am fi capabili. n-are sens sa discutam simptomele, parul zbarlit si palpitatiile. e foarte interesant insa cum emotia asta ciudata isi gaseste loc si in planul relatiilor de cuplu.

sa zicem ca pot intelege frica de infidelitate, de greseli, de durere si in general frica de tot ce este rau. dar am probleme in a intelege frica de iubire. atunci cand nu te-a calcat nimeni in picioare ca sa sufli si in iaurt, cand ai incredere in partener, cand simti ca e bine si ca te poti abandona relatiei respective, ce sens are sa cauti frana? de ce sa te opresti intentionat ca in fata prapastiei care ameninta sa te inghita? de ce sa consideri iubirea asa un mare pericol?

cred ca singurii oameni in stare sa cedeze amorului fara sa faca pasi inapoi sunt oamenii care nu vad o problema in pierdera controlului. noi, restul, suferim de control issues. un prieten imi spunea ca asta e boala mileniului si ca e generata de o dezvoltare exagerata a orgoliului. egoul bombat implica obsesia pentru putere si contrazice ingenuncherea in fata altuia, chiar si cand e vorba de dragoste. suntem obisnuiti sa fim stapanii propriei persoane, sa ne facem singuri regulile, sa depinda totul de noi, sa fim lideri si foarte foarte importanti. si vine iubirea si iti spune ca e cineva mai tare ca tine care conteaza mai mult – intotdeauna, dar absolut intotdeauna cand iubesti cu adevarat pui partenerul si nevoile lui deasupra ta si a nevoilor tale. e foarte greu de acceptat chestia asta. daca odata pornit pe drumul ala nu o sa mai poti sa te opresti niciodata? daca o sa te transformi in pres si o sa faca ce vrea cu tine? daca o sa innebunesti asa tare incat nu o sa te mai poti recunoaste? daca daca daca…

asta e testul suprem pentru oamenii orgoliosi, acceptarea celuilalt. din pacate e o loterie riscanta. daca au reusit sa treaca peste frica si sa faca loc cuiva langa ei, sa puna pe cineva pe plan egal sau chiar mai sus de ei, atunci sunt legati definitiv. se vor zbate in baltoaca dezamagirilor si durerii la infinit chiar daca nu merge relatia si nu mai e nimic de salvat. raman asa agatati fiindca e mult mai usor sa spere/incerce impacarea decat sa accepte ca pot fi vulnerabili si in fata altei persoane. ajunge una – si asa a fost greu – inca o alta e periculoasa.

nu-mi place neseriozitatea la capitolul asta si nu recomand saritul din floare in floare cand e vorba de sentimente puternice, dar stiu ca trebuie sa privim mai usor lucrurile. nu e sfarsitul lumii daca nu merge. in schimb poate sa vina sfarsitul lumii si sa nu-ti fi dat voie niciodata sa iubesti. e pacat fiindca umbla vorba ca it’s quite a feeling. asa ca daca esti in fata prapastiei si ti-e frica sa nu te impinga vantul si sa cazi, mai bine trage aer in piept, inchide ochii si arunca-te singur. s-ar putea sa cazi si asa si sa te lovesti, dar ai o sansa la fel de buna sa cazi pe moale si sa nu te doara nimic.