ma simt minunat! am avut o vacanta superba si totul e excelent in jurul meu. pur si simplu ma simt bine. in general sunt optimista si bine dispusa si vesela, acum insa pot spune ca mai am putin si levitez. sunt foarte zen. ) mi-ar placea sa incerce toata lumea emotiile astea. cum am ajuns eu la starea asta nu cred ca intereseaza pe nimeni. pot spune doar ce s-a schimbat in perspectiva mea.

mi-am pus de multe ori problema fericirii cautand ca toti oamenii “reteta” ei, pasii de urmat, planul, etapele care sa mi-o garanteze cu certitudine. am gandit mereu – ca mai toata lumea – in termeni de obiective de indeplinit, de lucruri, de oameni, de senzatii si evenimente care odata traite promiteau fericirea. dupa ce fac asta, dupa ce obtin aia si dupa ce ajung acolo trebuia sa fiu fericita. era mereu vorba de ceva ce inca nu aveam, de cevauri mici care lipseau. mai demult mi-am dat seama ca sunt un caz foarte fericit fiindca macar ma bucur mereu si de proces, de drumul pana “dupa” (ce fac aia si obtin aia etc). mai nou am inteles ca desi e preferabila unei gandiri axate doar pe finalitati, conceptia mea e insuficienta si nesatisfacatoare.

suntem obisnuiti sa ne concentram pe ceea ce lipseste, pe ce nu e destul, pe ce nu avem inca, pe ce ar mai trebui ca sa… fie bine sau ca sa fie liniste sau ca sa cine stie ce. de fiecare data cand rostim o propozitie cu “vreau” simtim lipsa a ceea ce vrem. ironic sau nu, tot ce vrem si tot ce ne dorim reprezinta lucruri pe care NU le avem. in loc sa declanseze sentimente frumoase despre cum ar trebui sa fie cand o sa le avem, ne cufunda in ingrijorari si lipsuri. poate doar copiii mai stiu sa doreasca si sa ceara cu zambetul pe buze si inima usoara vibrand pozitiv la emotia ca vor avea ceea ce vor. cand crestem uitam sa cerem si incepem sa pretindem. insasi dorinta prinde nuantele unei probleme, unui issue de forma “mi-ar trebui asta” sau “am nevoie de asta”.

e o conceptie generala ca te simti implinit cand iti atingi obiectivele. asta inseamna evident si faptul ca pana nu le atingi sau daca nu le atingi nu poti fi fericit. sunt constienta ca e foarte greu sa schimbi o mentalitate de genul asta. poate dura foarte mult si exista probabilitatea foarte mare sa nu reusesti. in general logica si autosugestia nu prea te ajuta daca se contrazic cu ceva ce simti sau stii dintotdeauna. o cale mai usoara ar fi sa schimbi definitia obiectivelor. am citit una care mi-a placut in mod deosebit: obiectivele sunt vise cu deadline. exact asta sunt obiectivele. tot ce face diferenta intre un om implinit si unul frustrat este flexibilitatea deadlineului.

frustrarea vine foarte rar din imposibilitatea implinirii unei dorinte. nimic nu e imposibil. frustrarea vine din imposibilitatea respectarii deadlineului fixat de noi insine. unele lucruri sunt imposibile intr-un interval prea scurt. de exemplu daca iti fixezi ca obiectiv sa ajungi un chirurg celebru in doi ani si esti mecanic auto vei esua nu fiindca nu poti ajunge un chirurg celebru ci fiindca pentru asta iti trebuie o facultate, o anumita experienta si nu-ti ajung doar doi ani. la fel daca iti propui sa ajungi inotator de performanta saptamana viitoare sau sa repari zece calculatoare in doua minute si jumatate.

de cele mai multe ori cand dorim ceva dorim cu prostia unui tanc rasfatat, dorim imediat si daca nu obtinem plangem si ne dam cu capul de pereti. trebuie sa invatam sa avem rabdare si sa dam voie lucrurilor sa se intample. trebuie sa invatam sa acceptam semnele si sa prindem sansele chiar daca nu ofera intregul pe care il visam. pot oferi o poarta spre intreg, prima parte. chestia asta cu deadlineul fix nu merge decat atunci cand stii toti pasii pe care trebuie sa-i urmezi, cand stii si drumul spre implinirea obiectivului tau fiindca doar atunci poti aprecia corect de cat timp e nevoie. dar majoritatea viselor noastre vin fara harta si ghid de asamblare si habar n-avem cum o sa le transformam in realitate. pentru asta e esentiala flexibilitatea. altfel te simti mereu nenorocit ca nu se intampla ce vrei tu si iti pierzi increderea in puterea ta de a ajunge unde vrei si renunti si te pierzi pe drum. daca am putea sa acceptam cuvantul “inca” am fi mult mai fericiti.

un vis, o dorinta nu ar trebui sub nici o forma sa fie motive de depresie, tristete, durere si alte sentimente negative. pur si simplu nu au voie. cand lipsa a ceva ce ne straduim sa avem ameninta sa se transforme in problema trebuie sa invatam sa zambim si in loc de “nu am asta si e asa de greu fara” sa spunem “e ok, nu am inca. dar cand o sa am o sa fie excelent”.

o sa inchei cu formatia mea all time fav, coldplay si cu o intrebare care nu-mi apartine. cat de des auzi “nu am cum sa ma bucur de cadoul asta sau de frumusetea asta. nu pot azi. azi am depresie” si cat de des auzi “nu am cum sa ma deprim de cearta asta sau de nedreptatea asta. nu pot azi. azi am fericire.”?