psiheea

mie nu-mi place minciuna si in general sunt sincera. totusi m-am surprins in ultimul timp mintind. nu la scoala (”mi-am uitat caietul” like), nu acasa (”am picat examenul ca e nebun profesorul” like), ci acolo unde doare mai tare…. in cuplu (”wasn’t me” like). asta nu e un entry de pus cenusa in cap, toate rufele s-au spalat in particular. nu pot totusi sa nu ma intreb cum naiba am ajuns eu, fata serioasa si cu principii, la mind games si jucat teatru cu cine conteaza cel mai mult.

minti ca sa diminuezi incompatibilitatile, minti cand vrei sa ascunzi ceva, minti cand nu vrei sa-ti asumi ceva, minti ca sa eviti certuri, minti cand nu stii ce vrei si te dai mare ca stii, minti cand ceri tot si dai doar pe jumatate. e frapant contrastul intre bune intentii si proaste mijloace de manifestare. uneori minti pentru binele relatiei. :)) in traducere, minti pentru binele tau in relatia respectiva. absolut de fiecare data minti din egoism. daca esti un om fara scrupule, bravo tie! minciuna te ajuta. daca nu, intotdeauna se intoarce impotriva ta si sfarsesti prin a-ti face singur rau.

uneori ajungi sa te minti si pe tine insuti. iar asta chiar ca face rau! ducand la extrem toleranta mea pot spune ca admir oamenii care mint si pot recunoaste asta fata de ei insisi. aia care se uita in oglinda si spun “da, stiu ca am inselat. mare lucru!” sunt mult mai ok decat cei care mint si cand se uita in oglinda spun “dar pana la urma chiar asta e adevarul. nu am zis nimic gresit.”. faza asta cu jucatul oamenilor pe degete nu merge facuta pe jumatate. ori inveti sa o faci cu sange rece si luciditate, ori te lasi de meserie.

evident eu nu sunt in stare sa o fac cum trebuie, deci am renuntat. in cazul meu, nu exista nici un context in care mintitul sa imi ajute o relatie. asadar a fost taiat de pe lista metodelor salvatoare in situatii de urgenta si inlocuit cu mai putin palpitantele: recunoasterea adevarului, punerea in locul celuilalt, ganditul serios cu scopul de a ajunge la concluzii si asumarea tuturor greselilor savarsite cu fapta, cu gandul, cu vorba si cu smsul.

ca sa vedeti ca e si o parte amuzanta a minciunii in cuplu - partea in care nu e vorba de cuplul tau - va las cu un scurt metraj deosebit:

de cand ma stiu mi s-a parut infinit mai usor sa obtii ceva decat sa te hotarasti ce este acel ceva pe care il vrei. si asta la absolut orice capitol: profesie, scoala, iubiri. pasul greu in atingerea fericirii nu e drumul pana la obiective ci stabilirea acestora.

se spune ca nehotararea asta e specifica oamenilor cu probleme la cap, celor care au nevoie de terapie. eu cred ca mai e specifica si celor care cer foarte mult. in esenta, toti vrem sa fim fericiti. toti cautam starea aia de bine, dragostea neconditionata, experientele interesante si libertatea financiara. ironia e ca nu avem de unde sa stim care din deciziile noastre ne vor duce acolo. trebuie sa ne bazam pe instinct sau pe calcule si predictii ca sa anticipam ce e “bine” sa facem pentru a ajunge la fericire. si de multe ori instinctul e blocat de temeri si scepticism, calculele sunt gresite si ne trezim in cu totul alt loc decat cel pe care ni-l doream.

mai demult spuneam ca toate visele se implinesc si sfatuiam entuziasmata pe toata lumea sa creada asta. de acord. e verificata treaba! toate visele se implinesc. dar trebuie sa spun ca ii admir enorm pe cei care au vise coerente! :)) fiindca si mie imi devin realitate toate scenariile care m-ar duce spre fericire. problema e ca devin realitate toate in acelasi timp iar eu sunt una singura. ce pot alege?

ce faci cand vrei lucruri care se contrazic? ce faci cand dorintele tale sunt de forma “asta SAU asta SAU asta” si pentru ca ti le doresti pe toate ele apar simultan ignorand cu nesimtire SAUul? atunci iti dai seama ca trebuie sa stabilesti o singura destinatie pentru fiecare drum. atunci incepe dilema. ce vrei de fapt?

pentru mine cred ca asta e o intrebare de baraj. pentru ca alerg dupa 30 de iepuri in acelasi timp risc sa imi bat joc de toti si sa ma trezesc singurica, macinata de aceeasi intrebare (ce vreau de fapt) si bantuita de 30 de iepuri cu happy end ratat.

acest entry este unic. este foarte despre mine si ma dau ca exemplu negativ. ba chiar pun niste intrebari la care eu nu pot gasi raspuns si las liber cititorilor sa ma indrume. nu cred ca veti mai vedea asa ceva pe psiheea prea curand :)) doar cititi blogul narcisistei! asa ca bucurati-va acum cat puteti!