psiheea

am vazut iubirea! am iesit zilele astea cu o prietena foarte buna si foarte veche. si-a adus aminte un episod de demult cand eram in liceu intr-o perioada in care nu puteam sa plecam din incinta scolii fara bilet de voie de la profesorul de serviciu. si era ziua indragostitilor iar ea avea o intalnire cu EL inainte de terminarea orelor si “eliberarea” elevilor. fiindca nimeni nu-i dadea biletul de voie, a aflat de la niste colegi ca undeva exista o gaura in cladire. era o gaura mica si pozitionata destul de sus in perete, dar ea a trecut pe acolo ca sa se vada cu el la ora 6. cand a ajuns l-a vazut pe domn aranjat si parfumat, agatat de clasicul trandafir rosu de 14 februarie. ea era ciufulita, cu fusta sifonata, cioraprii rupti si poseta murdara, numai buna de intalnire. iar el… vazand-o asa…. s-a asezat in genunchi intr-o balta si i-a oferit trandafirul din pozitia aia de mare cavaler.

peste doua saptamani se fac cinci ani de la intamplarea asta dulceaga. ea avea un zambet cat casa pe fata cand povestea. o sticlire in ochi si o vibratie in voce…. pur si simplu m-a izbit! am zis ca asta e iubirea. sentimentul ala despre care vorbeste toata lumea si scriu oamenii pe bloguri - inclusiv eu ; - probabil ca asa trebuie sa fie. nu pot spune ca iubirea aia e inca prezenta in ei doi. probabil au trecut de ea si isi vad de alte relatii cu alti oameni. dar acum cand povestea, era iar acolo!

iubirea nu e impartitul notei de plata, nu e numaratul biletelor de teatru cumparate de el si de ea, nu e contabilizarea momentelor in care a cedat el versus cele in care a cedat ea, nu e “stiu ca e tarziu, dar sunt obosit. du-te si tu singura acasa”, nu e “de ce sa-l sun eu? sa ma sune el”, nu e proba de atletism, nu e concurs de interese, nu e business si nici advertising. astea spunt specifice “relatiei”, nu iubirii! e drept, un cuplu le presupune pe ambele, dar cred ca idealul e la cat mai multa dragoste si la cat mai putina relatie.

cred ca si oamenii se impart in doua in functie de ce isi doresc si ce asteapta. unii vor “o relatie”, altii vor sa iubeasca si sa fie iubiti. astea doua chiar nu inseamna acelasi lucru. ce e aia relatie? cum o definesti? ce intra aici? orice ai raspunde la asta, ai creat automat o regula… “relatia implica…”. si de aici vin conflictele fiindca pentru fiecare om implica altceva si e un pic mai altfel decat pentru cel de alaturi. ce faci cand nu se potrivesc? arunci repede “dar am crezut ca vrei si tu o relatie” si dai vina pe celalalt. urat cuvant relatia asta!

iubirea in schimb… ea n-are nici o treaba cu relatia. exista exact la fel si in interiorul si in exteriorul ei. nu se poate reduce la nimic din lista de acum doua paragrafe. iubirea nu e despre ce astepti si ce pretentii ai. cu asta se ocupa relatia. iubirea nu e “da-mi” ci e “ia”. e in gesturile rare si spontane, originale, marete, care te lasa fara replica, e in banalitatile cotidiene pe care le treci cu vederea fiindca te-ai obisnuit cu ele, e intr-o mana intinsa la nevoie, e intr-o critica bine intentionata, e cand spui “mi-e dor de tine”, e cand simti ca vrei sa schimbi ceva la tine de dragul celuilalt, e cand ingenunchezi intr-o balta ca sa te asortezi cu lookul ei sifonat si prapadit. si e groooozava! e atat de bine incat se vede pe fata ta ca traiesti ceva deosebit. te umple in asa fel incat ii izbeste si pe cei din jur exact asa cum m-a izbit azi pe mine. ii impresioneaza atat de tare incat scriu pe bloguri “azi am vazut iubirea” sau exclama uitandu-se la tine “uite un om fericit!”.

oricine ai fi, daca te uiti inapoi la ultimii ani, la evenimente, la oameni, la emotii, ti se strange inima cand vezi cate nu mai sunt acum la fel, cate nu mai sunt acum deloc. de unele iti pare rau, ai vrea poate sa fi procedat altfel, ti-ar placea sa mai schimbi ceva. de altele iti vine sa razi. astea sunt cele frumoase, de care te bucuri sau de care esti mandru. iti place de tine cand iti amintesti. mai sunt si lucruri care nu s-au schimbat deloc si sunt exact la fel ca oricand. le recunosti dupa faptul ca genereaza sentimentele extreme, binele profund si sigur sau raul ascutit si dureros sau, in cele mai nefericite situatii, atat binele cat si raul.

la orice te-ai referi (oameni, sentimente, joburi, pasiuni, etc) in viata ta exista si vor exista mereu doua mari categorii: variabilele si constantele. e nevoie de ambele si e nevoie si de o relatie buna si lipsita de conflicte intre ele. constantele sunt certitudinile, elementele pe care te poti baza si care te vor insoti mereu mereu sub o forma sau alta. ele sunt permanente si iti dicteaza o directie, sunt ca o autostrada. variabilele sunt cele de scurta durata, cele care te ajuta si te invata sa savurezi din plin constantele si sa mergi frumos si in siguranta pe autostrada, cele de care te folosesti.

probabil vei avea o mie de joburi, unul in care sa nu te intelegi cu echipa, unul in care salariul sa fie prost, unul unde sa simti ca te plictisesti si inca o multime care nu te vor implini dar care sunt necesare pentru a fi pregatit pentru profesia ta adevarata. vei cocheta cu nenumarate hobbyuri, poate vei urma un curs de fotografie jumatate de an, poate urmatoarele doua luni vei face inot pentru ca apoi sa te apuci de pian. toate au rolul de a te invata ce iti trebuie de fapt, de a te ajuta sa-ti descoperi laturile care merita exploatate intr-o activitate care te pasioneaza. cine stie cate persoane iti vor trece prin inima! nici una nu te va opri din drum. relatii, tentatii, despartiri si dureri… au doar menirea de a te imbogati sufleteste pentru a face fata relatiei majore.

da la o parte toate incercarile esuate, toate proiectele abandonate, tot ce nu ti-a mentinut interesul destul de mult, tot ce ai iubit doua minute, toate problemele ingrozitoare pentru care te-ai dat cu capul de pereti cinci secunde, toate cele care au trecut si au fost inlocuite. ce ramane? raman situatiile si oamenii reper din viata ta, tot ce nu se poate inlocui sau schimba. raman certitudinile si sentimentele de predestinare, de “aici e locul meu” si “asta trebuie sa fac eu”. nu simti ca totul are sens? ca datorezi atat de mult lucrurilor trecatoare? ca de fapt tu esti cel care a profitat si a luat totul din experientele alea lasandu-le in urma?

spuneam ca e esential sa impaci cumva trecatorul si schimbatorul cu ce stii ca este si va ramane mereu cu tine. partea buna e ca si daca nu o faci constient, dupa zapaceala aia in care te simti confuz si nu stii in ce directie sa o apuci, vei gasi o cale de a face pace. si e absolut grozav ca nu ai nici un deadline extern. e asa cum simti. tu decizi cand sa revii la inceputuri, cand sa te intorci la tine si sa iti recunosti permanentele. ele sunt mereu acolo. tu alegi cand sa le dai nuante noi, cand sa ti le asumi. poti sa faci orice, sa alergi pana la capatul celalat al pamantului, sa innebunesti si sa te pierzi cu totul. cand iti vei reveni, vei gasi langa tine exact aceleasi cateva persoane care te simt, aceeasi nevoie de a face exact ceea ce ti se potriveste si in general toate lucrurile care fac parte din menirea ta. vor fi toate acolo gata sa porneasca alaturi de tine si sa-ti stea alaturi cand construiesti autostrada. o sa simti ca “asta trebuie sa se intample” si ca tu esti lipsit de orice puetere in fata lor.

multe lucruri se schimba. se schimba pentru a le scoate in evidenta pe cele care raman mereu la fel. joaca-te mult! experimenteaza orice! bucura-te de tot! traieste intens! descopera-te! si fii sigur ca duci dupa tine persoana marcanta a vietii tale, jobul pe care nu vei vrea sa-l parasesti niciodata, prietenii adevarati si toti pilonii existentei tale, gata sa o luati impreuna de la inceput ca sa te joci si mai mult, sa experimentezi mai mult, sa te bucuri mai sincer si sa traiesti cu adevarat exact asa cum visezi.

inainte de a incepe, trebuie sa spun ca-mi era dor sa scriu un entry sub tagul “la noapte”. multumesc deci chefului meu si interesului pentru subiecte de genul asta.

acum sa trecem la lucruri mai “serioase”. toata lumea stie ce este nimfomania. dorinta cronica de sex manifestata de femei… ele simt mereu nevoia sa faca amor… bla bla. parerile sunt impartite. unii barbati spun ca nici nu-si pot dori altceva si ca un asemenea apetit sexual al partenerei e de vis. altii spun “nimfomana” pe tonul pe care ar spune “psihopata”. sunt si parti bune si parti rele. in esenta, e de bine sa faci mult sex, nu? e de rau cand nevoia asta te impinge sa incepi pe la 14 ani si sa continui cu cine se nimereste. cum le impaci totusi? te poti bucura de toate beneficiile ocolind daunele? :))

intr-un cerc - foarte - restrans de oameni inteligenti s-a descoperit ca da, se poate. termenul folosit de ei este nimfoselectia si denumeste manifestarea ideala a acestor porniri. o femeie nimfoselectiva este nimfomana cu iubitul ei, in relatia lor. in afara acestei relatii, fata de alti barbati, este cuminte ca o sfanta si nu simte niciodata impulsuri sexuale. cu partenerul ei insa, e mereu willing si entuziasmata de amorul fizic. evident, cam la fel trebuie sa se comporte si el pentru o buna functionare a respectivei relatii, sex-freak in prezenta iubitei, impotent cu celelalte.

daca stai sa te gandesti, e chiar un ideal spre care merita sa alergi. in fond, e vorba de iubire. orice femeie indragostita e sau ar trebui sa fie nimfoselectiva. din punctul meu de vedere, abaterile in orice sens dau de gandit. daca se pierde interesul pentru sex in cuplu sau daca se dezvolta interes pentru el in afara cuplului… e clar.

daca partea de nimfo e evidenta, despre partea de selectie nu se poate vorbi asa matematic. difera de la femeie la femeie. e insasi alegerea unui partener in functie de criteriile fiecareia si stie toata lumea cat de incurcat si misterios e procesul asta. cert e ca dupa ce a fost “selectat” domnul, urmeaza sa fie “nimfomizat” in exclusivitate. si da, asta e idealul care impaca si capra si varza, care satisface si fizicul si psihicul si orgoliul si tot si pe care vi-l recomand tuturor de aici, de sus, din inaltimile nimfoselectiei.