sunt dimineti… banale si obisnuite, in care te trezesti, mananci ceva si pleci. dimineti cu racoare, cu aglomeratie in ratb si cu miros de alte dimineti care candva ti se pareau si ele banale si obisnuite, dar care acum sunt foarte departe.
sunt dupa amieze in care te plictisesti si planuiesti cu entuziasm ce urmeaza sa faci… unde iesi, ce film vezi, ce desert mananci si visezi in secret la cine ar trebui sa fie langa tine cand faci toate astea.
apoi vin serile… serile ca asta… cand o mie de ganduri iti bombardeaza nemilos creierii… toate la aceeasi intensitate, toate in acelasi timp, fiecare contrazicandu-le pe celelalte incat nu esti in stare sa articulezi o idee coerenta. nici macar nu poti spune la ce te gandesti…
si noptile… noptile incerci sa dormi fiindca te doare capul si simti oboseala psihica mai acut decat pe cea fizica. stai incruntat in pat si nu te ia somnu… cand in sfarsit adormi, esti liber… visezi… visezi la intamplari, la oameni, la ce vise ai avea daca visele astea s-ar implini… si cand te trezesti… e tot o dimineata banala si obisnuita, doar ca incerci sa-ti dai seama ce te preocupa mai tare: ca se intampla ce nu trebuie sa se intample? sau ca ce trebuie sa se intample nu se mai intampla?
cred ca am devenit foarte inteleapta. in curand o sa ma mut intr-o pestera, o sa tin post negru si o sa amenint cu pusca trecatorii care imi incalca proprietatea….. ma transform intr-un batranel cu barba lunga si “gandire asezata”. in ultimul timp dau sfaturi tuturor, lumea imi cere parerea in cele mai bizare situatii….
nu cred ca as fi mai desteapta decat prietenii mei, nici mai lipsita de probleme si dileme…. singurul lucru care imi face mintea clara este faptul ca vara asta am devenit extrem de toleranta. nu credeam ca o sa spun vreodata asta, dar asa este. ca sa nu-mi sperii cunoscutii, don’t worry! sunt in continuare directa si de neinduplecat. nu am devenit toleranta in sensul de ingaduitoare care accepta orice, dar am inceput sa inteleg oamenii chiar daca nu sunt de acord cu ei. am inteles ca inainte de a condamna pe cineva, e bine sa analizezi tot contextul.
de cand ma stiu, merg pe principiul exista lucruri bune si lucruri rele, cine face rau trebuie pedepsit, izolat etc. mai nou, am vazut ca exista circumstante in care un lucru rau e cea mai buna optiune. daca as fi in locul omului rau care face chestia aia nasoala, cel mai probabil as face exact la fel. sunt situatii si situatii…. am citit pe un blog cu titlu frumos (life is dandy) ca autoarea a inlocuit “iert dar nu uit” cu “uit dar nu iert” si asta m-a pus pe ganduri rau de tot. eu mereu am folosit uit dar nu iert….. mai putin fata de anumiti oameni carora le iert si uit orice. nu e bine sa fii asa vehement. e mai sanatos sa vezi si nuantele de la alb pana la negru. acum, cand ma deranjeaza cineva, ii acord intai the benefit of the doubt si incerc sa inteleg persoana. de cele mai multe ori justificarile exista si sunt in familia complexelor, frustrarilor, inhibitiilor, traumelor din trecut…. se pare ca astea sunt motivele de top pentru care oamenii fac rau. daca ajung la concluzia ca totusi fapta e de condamnat, condamn omul ca si pana acum. dar ma simt mult mai bine stiind ca i-am acordat o sansa…
cred ca e de datoria noastra sa cautam circumstantele atenuante inainte de a da verdicte si sentinte… daca vreti sa adoptati modul asta de a gandi, trebuie sa va avertizez ca ar fi frumos si demn sa rascoliti si prin trecut sa vedeti… nu cumva ati pedepsit pe cineva pe nedrept?
astazi vreau sa promovez o teorie foarte interesanta. am citit despre the J curve effect. imaginati-va forma literei J si ganditi-va ca asta e evolutia a orice va propuneti vreodata! :))
ca sa fie mai clar, teoria asta spune ca de fiecare daca cand iti propui o imbunatatire, intai experimentezi o cadere pentru ca apoi sa se intample ce vrei tu. asta se aplica in orice domeniu, economie, politica si cam orice implica o transformare. e lege ca dupa o perioada foarte cenusie in istoria unei tari, cand se vrea remedierea, sa urmeze intai un haos derutant pana cand se stabilizeaza lucrurile si incep sa creasca. e cam la fel si cu investitiile in economie, dar pentru detalii, cautati pe google J curve. cunostintele mele precare in domeniu nu mi-au permis sa asimilez tot.
in problemele de zi cu zi, intotdeauna cand aspiri la ceva, primul pas din drum e cel inapoi, care te indeparteaza de tel. daca persisti in dorinta ta, urmeaza si pasii inainte. mai multi traineri de motivare si dezvoltare personala spun ca motivul pentru care nu obtinem mereu ce vrem este ca atunci cand regresam ne pierdem curajul si speranta si ne indreptam spre altceva. poate e un fel de test pe care doar cei care nu se lasa descurajati de primul obstacol il pot trece.
eu am imbratisat cu mult entuziasm modul asta de a gandi. poate fiindca se potriveste perfect cu modul meu optimist de a privi lucrurile sau poate fiindca am avut o multime de experiente care sa-mi confirme asta…. cert e ca sunt foarte fericita ca atunci cand lumea din jur ma crede nebuna fiindca lupt pentru lucruri carora nimeni nu le da nici o sansa, acum pot zice “ei, e doar efectul J” - sau cum s-o traduce la noi.
am scris articolul asta pentru oamenii care se simt in josul J-ului sau pentru cei care sunt pe punctul de a renunta la ceva ce-si doresc foarte mult. fiti seriosi! toate toate visele se implinesc! pe cei ca mine, care simt ca urca spre finalul literei, ii invit sa asculte noul meu “imn”:
pe cei ca mine, care simt ca urca spre finalul literei, ii invit sa asculte noul meu “imn”: