psiheea

azi a fost o zi ciudata. s-au intamplat multe, multe lucruri si eu am avut o stare de aiureala/ameteala. cred ca s-au intamplat si chestii foarte importante, dar nu stiu daca am fost pe faza….

maine dimineata am un examen cumplit (sfat pentru toti liceeni: fugiti cat puteti de facultatile tehnice!!!!!) si acum faceam un inventar pe hi5 si pe psiheea sa mai modific ce e de modificat. deodata mi se deschide o fereastra “la multi ani copilului din tine!”. era de la o prietena din liceu cu care n-am mai vorbit cred ca de un an sau cam asa. era un mass, dar initial nu m-am prins. ma gandeam de unde a aflat ea ca e ziua mea - care e in ianuarie, nu acum :)) - apoi mi-am dat seama ca e 1 iunie…. am zambit larg de tot si asa, din suflet, cum n-am mai facut-o de cel putin cateva zile.

nu stiu ce a fost la mesajul asta trimis la toata lista atat de special. mi s-a luminat toata fata. am avut sentimentul ala ca nu exista nimic wrong, ca nu am nici o problema, ca nu ma supara nimic, ca am voie sa nu le bag in seama si sa nu-mi bat capul cu ele… ca sunt copil (cel putin azi). cred ca asta e un sistem de deny si “away from pain” cum am inteles ca se numeste abordarea asta. azi aman orice gand rau, orice tristete, orice problema, “i’ll think about it tomorrow, after all, tomorrow is another day”. azi eu fac regulile, asa cum fac copiii. azi imi permit sa fiu mai rasfatata decat de obicei, sa ignor responsabilitatile si orice aspect serios. as vrea sa merg undeva sa alerg…… sa rad mult si sa simt o adiere calda prin par in fuga mea… si sa ma impiedic de o piatra sau de ceva, sa-mi fac o rana la genunchi si sa plang… sa ma ia cineva in brate si sa-mi dea ceva dulce ca sa-mi treaca si sa nu ma mai gandesc la lovitura…. si sa zambesc chiar daca mai am niste lacrimi pe obraz…. daca n-ar fi asa nesigure distractiile astea in bucuresti, as merge sa ma dau intr-un roller coaster.

am cam o mie de melodii care imi suna in momentul asta in cap (amos lee - colors, asta cu tot ce semnifica ea… si asta la fel… si tot coldplayul din lume, in special the scientist…. ca sa nu mai vorbim de tori amos - jackie’s strength sau somewhere only we know de la keane), dar din toate, se distinge foarte clar acest get me out of here, get me out of here, get me out of here!….. astazi fug in copilarie!

vreau sa explic public de ce nu raspund provocarilor pe care le primesc prin taguri. din moment orice blog are autorul lui, se intelege ca trebuie sa aiba si o nota de originalitate. cine ar avea curiozitatea sa citeasca raspunsul la intrebarea “daca ar trebui sa te incarnezi intr-un animal ce ai alege?” pe 100 de pagini diferite?

tagurile vin de cele mai multe ori sub forma unui set de intrebari semi-stupide al caror raspuns nu intereseaza de fapt pe nimeni. intrebarile sunt de tipul “unde ai vrea sa fii acum? cu ce esti imbracat acum? cate lucruri roz poti sa numeri in jurul tau? daca te-ai intalni cu dumnezeu ce i-ai spune?”, ati inteles ideea. scopul lor este acela de a aduce linkuri catre cei care ti-au dat porunca si catre cei pe care ii lepshuieshti mai departe. daca ai un blog pe care ti-ai pus tu ambitia sa scrii cel putin zilnic, tagurile pot fi chiar utile. cand intri in pana de idei… te salveaza leapsha.

pentru bloggerii avansati, exista doua alte artificii complexe. de ce sa te multumesti cu porunci de la altii? fii chiar tu creatorul unui tag! poti sa pui orice intrebari vrei, sa stabilesti termen limita… ce sa mai, tu faci jocul! daca ai facut deja jmekeria cu tagurile de 10 ori si nu mai poti recurge la ea inca o data, nu dispera! mai exista o sansa pentru tine! poti sa faci un entry foarte amuzant despre cuvintele cu care te gasesc oamenii prin search engine. asta e chiar tare, credeti-ma! eventual mai pui si propriile comentarii in dreptul fiecarei expresii (de exemplu: ” “bancuri bune” - cred ca au fost dezamagiti, blogul meu e serios “).

partea cea mai buna a acestor “metode” de a atrage views este evident schimbul de idei. e atat de usor sa comenteze cineva la posturile astea! oricine poate sa aiba o parere, sa zica ceva, sa se bage in seama si sa lase link la pagina lui….

daca acum ceva timp ma saturasem de bloguri critice, cred ca acum traiesc invazia blogurilor de umplutura. cand n-ai nimic de zis, dar simti ca trebuie sa zici ceva, da-i bataie! fa un tag, da un copy-paste de la search engine…. si trece impasul. fiecare om e liber sa faca si sa scrie ce vrea. nu ma deranjeaza ca exista si pagini de-astea cu zero continut, doar ma alarmeaza putin numarul lor din ce in ce mai mare.

inainte de a incheia, vreau sa promovez o idee mai mult decat onorabila a lui stirist. pe blogul revista presei online, omul face un apel ca fiecare sa scrie macar un post despre ceva frumos, despre o sursa de bucurie, despre ceva ce il binedispune. sper sa primeasca un raspuns cat mai bun ca se strica vibratia karmica a blogosferei de atata energie negativa si plictiseala.

acest entry nu este despre branding… nici despre advertising, nici macar despre pr. este despre “diferenta intre aparenta si esenta” cum scria in cartile comuniste la comentariile pieselor lui caragiale. e despre ipostaza sau ipostazele pe care ni le alegem si pe care le afisam. nu pentru a promova o imagine mai buna, ci pentru a acoperi cat mai etans acea ipostaza a noastra de care ne e frica si care e mai in siguranta pastrata in intuneric.

da, fiecare om are ceva ce numeste dark side. e ceva de care nu e mandru, care il supara de cele mai multe ori. nu vrea sa stie lumea de existenta ei. poate daca ajunge foarte apropiat cu cineva o sa-si permita sa o scoata la iveala. pentru restul lumii adopta si joaca mereu un rol. uneori contrastul intre rol si adevar e atat de puternic, incat se vede imediat dark sideul. de exemplu e de asteptat ca o femeie super amabila si mereu cu zambetul pe buze sa se transforme in vrajitoarea nebuna acasa, un tip tupeist si obraznic sa roseasca timid in fata prietenei….

nu stiu de ce facem asta. in general, acea trasatura pe care incercam sa o tinem doar pentru noi nu e suparatoare pentru nimeni in afara de noi. lumea ne-ar iubi la fel de mult daca am fi sinceri cu ea si am da cartile pe fata de la inceput, daca n-am mai poza. in loc sa ne ascundem, mai bine am avertiza oamenii sa stie la ce sa se astepte…. numai noua insine ni se pare dark aceasta trasatura.

eu sunt derutata. m-am saturat sa vad tipi sobri si seriosi care se dovedesc a fi cretinii care se imbata la petreceri, tarfe vulgare care se dovedesc a fi virgine, mafiotii cool mergand la biserica, olimpicii cu restante, agresivii in care se ascund victime si victimele care agreseaza. cand ajungi sa cunosti un om observi ca exact calitatea pe care ai vazut-o prima data la el e falsa si simulata. isi da jos masca si calitatea respectiva ramane in machiaj…. si se dezvaluie adevaratul om…. poate mai bun, poate mai rau, cu siguranta altfel. cei care spun ca “citesc” oamenii - inclusiv eu - de fapt citesc distanta de la aparent la ascuns si stiu ca aparentul nu e adevarat. mi-ar placea sa fie ordine…. proportia bine rau ar fi aceeasi, doar ca ai sti de unde sa-l iei pe fiecare.

mi-am dat seama ca si eu fac asta. si eu am o masca sau doua…. si o dark side…. sau doua….. inclusiv pe blogul asta. eu sunt relaxata, zambareata si echilibrata. imi place sa spun asta despre mine fiindca ma obliga sa ma port ca atare si chiar devin relaxata, zambareata si echilibrata. dar uneori nu sunt asa in mod natural. mai ales in perioadele nu asa grozave, cum e cea de acum, the happy mood tinde sa fie doar in rol. astazi sunt trista si vulnerabila si mi-e frica de asta…. si incerc sa o ascund…. sa nu mai stie nimeni, sa ma considere toti happy ca pana acum. insa din moment ce acum merg la culcare, imi dau jos masca si imi vad latura gri. astazi sunt ingrijorata, melancolica, nostalgica, tacuta, putin stresata, obosita, grava, usor speriata si confuza. in gand fac scenarii si ma rog pentru o minune…. sau doua.

cand eram prin clasa a 9a un tip m-a cucerit cu “exista fete si doar fete. tu esti o fata.” evident ca ma simteam cea mai deosebita dintre fete inainte sa zica el asta si faptul ca mi-a ghicit gandurile a fost decisiv…. la ora aia mai credeam si ca exista baieti si doar baieti. acum exista barbati si doar barbati. iubitul meu trebuie sa fie intotdeauna barbat the man, ca sa zic asa.

exact cum ma asteptam, conferinta despre branding personal a fost super tare. daca ma intrebi cine a fost cel mai bun speaker am un raspuns subiectiv ; si unul obiectiv. obiectiv, directorul de creatie de la protv a fost de milioane. dupa ce a vorbit jumatate de ora despre cum te ajuta imaginea sa te angajezi, si-a adus aminte de o alta aplicatie “aaa! prietena unui tip trebuie sa fie intotdeauna brand! ;)” si ca sa mai dau un citat “daca nu aduce nimic nou pe piata, orice brand moare deeeeci….”

omul avea dreptate. doar ca a uitat sa spuna ca si iubitul unei tipe trebuie sa fie intotdeauna brand. prietenul meu ma reprezinta. in afara de binele pe care il aduce in plan sentimental, emotional etc, spune si ceva despre mine. nu poate fi redus la accesoriu (iubitule, vrei sa fii poseta mea? - like), dar daca folosesti revlon, panasonic, chanel & co atunci si jumatatea ta trebuie sa completeze imaginea. evident si tu sa faci acelasi lucru pentru ea/el. pe mine nu ma deranjeaza sa merg intr-un loc unde el trebuie sa faca impresie si sa stralucesc la bratul lui. e o functie pe care orice om ar trebui sa o indeplineasca pentru partener. intr-un cuplu, daca cei doi nu se pot da mari unul cu celalalt, ceva trebuie schimbat.

e stupid si vulgar sa incepi o relatie doar pentru marketing, dar se intampla des. si in scoala erau fete care se blocau pe cei mai populari tipi doar fiindca visau la plusul de imagine. e de asemenea stupid sa incepi o relatie in ideea ca asta nu conteaza deloc. o singura data am facut asta. am avut un prieten “anonim”, care nu avea nici o imagine buna, nici una proasta, pur si simplu nu avea imagine deloc. lumea il stia doar ca “prietenul cristinei”. ingrozitor pentru mine :)) asa ca am inceput sa lucrez eu la brandul lui si sa povestesc despre chestiile tari pe care le facea in afara de a fi cu mine ; n-a mers. am ajuns la “prietenul cristinei face….”. asta in conditiile in care eram colegi si aveam aproximativ acelasi cerc de prieteni. daca eram din medii diferite, era de bine faza cu “prietenul cristinei face…” :))

lasand gluma la o parte, e esential sa fii exigent si demanding si sa oferi cel putin la fel de mult cat ceri. e mai bine sa fii mandru/a de cea/cel de langa tine si sa ai incredere ca face fata atunci cand vrei sa te afisezi cu ea/el.

nu inteleg oamenii care fac bloguri anonime. nu ma refer la cei care au un nick, dar spun si cine se ascunde in spatele lui, ci la cei care semneaza cu “pisicutza_dulce” sau “conan_regele_barbar”. e ca si cum ti-ar fi rusine cu ce ai scris.

cred ca sunt mai multe situatii. se poate sa nu vrei ca numele tau real sa fie asociat cu o asemenea prostie de blog. atunci de ce nu cresti cumva valoarea lui? sa nu mai fie o prostie….. sau se poate sa ai un super blog si sa fii foarte popular online, dar sa nu ai viata in afara calculatorului si sa nu vrei sa patezi frumusete de nick cu imaginea unui ratat/inadaptat social. cred totusi ca cea mai frecventa situatie e aceea in care esti fals in scris. pe pagina ta poti scrie orice, indiferent daca e adevarat sau nu, poti sa te iei de oricine, indiferent daca ai argumente sau nu, poti sa iti creezi o identitate foarte departe de tine, cel adevarat. astia sunt singurii anonimi pe care ii accept. ei se joaca liber cu pareri si formeaza impresii nefondate. nu-si declara numele adevarat fiindca ceea ce scriu nu-i reprezinta. sunt ca niste actori. e foarte ok asta. problema e la cei care simt tot ce scriu si totusi nu au tupeul/curajul/respectul sa isi asume asta.

eu sunt cristina badea. am o pagina de generalitati unde scriu ce cred eu ca trebuie stiut de citittori. desi e incadrat la categoria “personale”, blogul meu nu este personal. nici nu poate fi din moment ce este public si deschis tuturor. eu nu sunt o persoana publica, nici deschisa tuturor. sunt lucruri pe care nu vreau sa le impartasesc decat cu anumite persoane. acele lucruri nu vor aparea niciodata pe psiheea. cred ca nici unul dintre cunoscutii mei nu poate afla ceva nou despre mine citind acest blog. asta nu inseamna ca scriu superficial. doar ca tratez subiecte pe care le-as discuta comod cu oricine. imi permit sa spun ca ma cheama cristina badea pentru ca ceea ce scriu ma reprezinta.