azi am mers la un concert de orga intr-o biserica catolica. eu as fi preferat teatru dar a fost mai mult o obligatie din prietenie fata de artist. exceptand frigul, am petrecut o ora foarte relaxanta si placuta. nici nu ma asteptam! chiar a fost o selectie de arii frumoase – daca nu se cheama arii ci altfel, sa mi se ierte, nu e tocmai domeniul meu

initial ma tot gandeam oare cat a trecut din concert si cat mai e. la cat sunt eu de vorbareata… sa ma pui sa tac pentru ce au parut a fi 3 ore, nu una…. tacerea asta si statul locului te obliga sa meditezi. n-ai ce altceva sa faci la un astfel de concert. pentru ca cel care ma tinea de mana avea ochii inchisi, m-am gandit sa-i inchid si eu… si sa imi sprijin capul pe umarul lui.

si am inceput sa ma gandesc… la mine, la ce am eu, la toate lucrurile pe care le vreau si nu le am inca… si cel mai probabil nici n-o sa le am pe toate… la toate lucrurile pe care le-am vrut si nu le-am avut niciodata sau le-am avut atunci cand nu mi le mai doream…. la cat de suparata am fost atunci, la cat de fericita sunt acum, la cat de fericita am mai fost, la oamenii responsabili pentru fericirea mea… intotdeauna oamenii te fac fericit! si atunci cand zici ca esti fericit ca s-a intamplat ceva, tot un om a facut sa se intample. m-am gandit la iubire, la cand am inceput sa iubesc, la cand am iubit prima data… la toate momentele superbe pe care le-am trait si la ce le-a facut sa fie atat de minunate…. la toate momentele grele prin care am trecut si la cum am reusit sa le depasesc…. la toate momentele care urmeaza sa vina si la cate dintre ele vor fi bune si cate vor fi rele….

si am deschis ochii. “CHRISTINA IN PACE” asta a fost primul lucru pe care l-am vazut. pe peretele din fata mea era pictata sfanta Cristina stand in picioare, cu un pocal in mana, langa o masa pe care erau o lampa si un ceas. nu stiu cine e sfanta Cristina si nici nu m-a interesat sa dezleg metaforele din pocal, lampa si ceas. am ramas atat de surprinsa ca nu observasem inscriptia pana atunci!

parca in timp ca ma gandisem eu cu ochii inchisi la cat sunt de mica desi eu simt ca sunt foarte mare, parca traisem atat de profund starea, incat se revarsase si se asezase pe perete… cristina in pace