Posted by: psiheea on: martie 7, 2007
in seara asta mi-a dat add as a friend o prietena buna din liceu. nu am mai vazut-o demult, nu mai stiam nimic de ea… a facut o invitatie personalizata foarte draguta cu “remember me!”&co. reactia mea: “cine o mai fi si asta?”. ma uit la poze, la prietenii ei si-mi dau seama ca trebuie sa fi terminat vianu. cand, in sfarsit, discut cu ea aflu cine e. de ce n-am recunoscut-o?!
spatamana trecuta ma abordeaza pe ym unul dintre cei mai buni prieteni din liceu. conversatie calculata, complimente politicoase, aer rece, dorinta de apropiere. dupa 10 minute nu mai aveam despre ce vorbi – sau ne prefaceam ca nu mai avem. de ce nu mai eram noi?!
tot saptamana trecuta m-am intalnit intamplator pe strada cu o colega de clasa din liceu. am mers la o cafea si am vorbit ca doi oameni mari, ca doi adulti, despre joburi, relatii si alte chestii de-astea importante. ce am realizat pana acum si care sunt urmatorii pasi. suntem prea mari sa spunem ca nu stim urmatorii pasi? cand am inceput sa schimbam timpul viitor pe trecut in discutiile despre “achievement”?!
ne-am schimbat. sau ne prefacem ca ne-am schimbat pentru ca lumea aia s-a schimbat si trebuie sa lasam si noi impresia asta. am crescut. sau crestem inca. daca ne reintalnim se pune problema daca iti permiti sau nu sa te dezvalui asa cum esti. daca nu esti asa cum se asteapta ei sa fii? e la indemana sa falsezi, sa pozezi. ai curajul sa nu o faci? toti spun ca acum trebuie sa stii ce vrei sa faci. a trecut vremea in care aveai voie sa stii doar ce nu vrei sa faci. ne impartim in doua: maturii (care stiu si fac) si imaturii (care cred si vor). ai deja un job part time si o relatie stabila? sau inca ai prieteni din liceu si visezi la ce bine era? eu in ce categorie intru? m-am schimbat sau inca ma transform? ambele! sunt in crestere sau am crescut deja? habar n-am. pot fi eu insami? mereu! am relatia stabila si prietenii din liceu. am voluntariatul part time iar din cand in cand ma gandesc la ce bine era. pierd uneori timpul printre amintiri, ca imaturii si alteori planuind viitorul, ca oamenii mari. sunt fericita ca e foarte bine acum!
oau… gata periplul pe blogul tau… asta e ultimul post… in fine no, primul…
octombrie 13, 2008 la 3:44 am
mda… stiu despre ce vorbesti