in ultimii ani, conform modelului occidental, orice femeie se viseaza manager - de orice, nu conteaza, manager sa fie - director, posesoare de apartament si masina proprie, puternica, dura, independenta, libera si barbata. trecem printr-o noua perioada de emancipare a femeii…. toate “vedetele” promoveaza agresivitatea asta a feminitatii masculinizate si evident cad in extreme.
nu e nimic rau pentru o femeie sa fie manager, director, sa aiba masina ei, apartamentul ei, sa fie puternica, libera sau independenta. dar barbata?! oricand gata sa se ia la pumni cu golanii care o fluiera pe strada?! gata sa-si injure colegii daca “discrimineaza femeile”?! prea ocupata pentru relatii si iubire?! in cautare de aventuri si glorie la saltea?! dispusa sa-si schimbe partenerii mai des decat se spune despre ei ca schimba femeile si gata sa-ti dea un cap in gura daca ii spui ca e usoara….
stiti sex and the city? stiti filmele alea cu adolescenti de liceu care la 15 ani fac sex unii cu altii ca si cum ar fi cel mai normal lucru de pe pamant si te lasa sa banuiesti ca probabil s-au dezvirginat prin clasa a 8a? asta e modelul feminin care ni se baga pe gat. dati un search pe google dupa “reviste de femei” si sa vedeti acolo! reviste de “femei”! posta redactiei: “sunt gina x, am 12 ani si am o relatie de doua saptamani. ne iubim foaaaaaaaaaaaarte mult. prietenul meu zice ca e prea plictisitor sexul normal si vrea sa trecem la anal. ce sa faaaaac? ;;)”
nu mi-as pierde timpul cu povesti despre tipele astea daca n-as fi satula de argumentul lor suprem: “de ce ei au voie si noi nu?” adica de ce barbatii pot si noi nu? de ce lor le creste cota daca au multe tipe si noua nu daca avem multi tipi? viata e nedreapta si o indreptam noi acum! chestia asta cu suntem toti egali e o prostie fara sens si fara acoperire in absolut orice domeniu… chiar nu suntem egali, chiar nu ne nastem egali, chiar unii sunt mai desteptii si unii mai prosti, unii mai frumosi si altii mai urati, unii mai rai si unii mai buni… unii mai barbati si unele mai femei. cum sa pretinzi “egalitate” la capitolul asta? te intrebi cu indignare de ce o femeie care ajunge la iubitul numarul 213 se cheama tarfa? well…. pentru ca e. daca esti revoltata ca seful tau tocmai a promovat un coleg idiot fiindca e barbat si pe tine te-a trecut cu vederea fiindca esti femeie…. abordand o atitudine masculina in planul relatiilor de cuplu nu o sa schimbi nimic. nu asta e solutia. habar n-am care e, dar nu asta. am si eu niste profesori misogini din crestet pana in varful unghiilor de la picioare… daca ar exista o chestie pe care sa o putem face ca sa le schimbam mentalitatea, am face-o. sexul in stil conquistador nu are nici o treaba cu asta. sa fim seriosi! nimeni nu face asa ca sa estompeze diferentele intre sexe sau ca sa stopeze discriminarile si sa obisnuiasca jumatatea masculina a planetei cu conceptul de girl power. asta e doar pretextul, justificarea, scuza….
daca vrei sa fii slut, fii! e foarte simplu. daca asa te simti bine si asa iti place tie si asta vrei… e ok. dar asuma-ti faptul ca o faci fiindca asa vrei tu! lasa imbracamintea asta cu egalitatea intre sexe. femeia emancipata in mod clar nu poate fi cea care se ascunde dupa degete. cat despre tipele suparate ca “ei” pot si au voie si le creste brandul odata cu numarul…. n-au decat sa-si aleaga tipi virgini. nu le obliga nimeni sa aplaude minunatiile de barbati cu sute de femei la activ. iar daca in semn de razbunare se transforma in nimfe nesatule si usuratice…. pamantul se va invarti in continuare, ziua va fi tot de 24 de ore si schimbarea pe care strategia lor o va aduce lumii va fi…… egala cu zero.
vine vine priiimavaaara! incepe deci cea mai nasoala perioada pentru oamenii respectabili si cuplati. de mai multi ani am observat ca in mod surprinzator toamna oamenii sunt predispusi la a se “lega” si au chef sa se cupleze chiar daca nu sunt indragostiti si primavara cheful asta le trece si vor sa se desparta. cum trec la ora de vara, toti incep sa-si dea seama ca relatia actuala nu ii mai multumeste si ca dupa ce renunta la cojoc si palton trebuie sa se descotoroseasca si de jumatatea agata in anotimpul rece.
niciodata nu se vorbeste despre problemele din dormitor mai des si mai preocupat decat primavara. acum e momentul sa renunti la compromisuri si sa pleci in cautarea cuiva care sa te faca sa canti. toate tipele s-au saturat de prietenii lor morocanosi. au epuizat toate retetele de fericire in zadar. degeba se dau ele peste cap sa ridice … moralul domnilor, moralul nu mai vrea sa se ridice. revistele glossy le vin in intampinare cu “revigoreaza-ti relatia!” si alte titluri de genul asta. recurg la toate trucurile, dau totul, totul ca sa nu plece el. fiindca se stie ca daca sexul lasa de dorit, barbatul este cel cu suficient respect de sine cat sa-si ofere ceva mai bun prin alte parti.
cine reuseste sa mentina “flacara” si in aceste vremuri de restriste, cine mai face sex adica, se plange de plictiseala. a disparut noutatea din toamna pana acum, s-a vazut tot ce e de vazut, s-a incercat tot ce se incearca de obicei si s-au cam terminat optiunile. incep sa se repete scenariile si scade entuziasmul, intervine blazarea. astia sunt oamenii pe care daca ii intrebi de ce fac sex cu iubitii lor iti raspund cu “fiindca asa se face”. probabil vor ramane impreuna in continuare in virtutea inertiei si a mustelor de pe caciula. sau vor avea un “episod nefericit” in care unul va fi infidel si celalalt, prea ocupat sa se dea cu capul de pereti ca i se intampla tocmai lui asta, va pierde din vedere faptul ca fix inainte sa afle despre nenorocirea asta se gandea sa il insele pe celalalt.
trecand peste corespondenta cu anotimpurile, cred ca problemele astea de bad sex reflecta probleme de bad connection intre protagonisti. sexul grozav nu implica relatia grozava, dar sexul nasol indica in mod clar o relatie altfel decat buna. totusi foarte putina lume pune problema asa. pentru unii e mult mai comod sa se dea de ceasul mortii sa manance afrodisiace si sa caute minusurile mecanice ale activitatilor din pat decat sa recunoasca abaterile emotionale. de ce e mai usor sa incerci sa work things out cu cineva care stii ca nu te face fericit decat sa te desparti? de ce e mai usor sa ramai legat de cineva care stii ca nu e cine trebuie cand cine trebuie trece pe langa tine? pot sa numar vreo 5 persoane din cercul meu de apropiati care lalaie relatii moarte demult desi flirteaza cu oameni care ii innebunesc. algoritmul e cam acelasi: de ce sa ma despart de x cand nu stiu sigur daca y e al meu? cu alte cuvinte…. de ce sa risc sa raman singur? ca si cum a fi singur e cea mai ingrozitoare ipostaza posibila. ca si cum n-ar fi tot ingrozitor si sa ramana nefericiti cu x si sa rateze fericirea cu y. cantarim putin si e simplu de inteles care e varianta mai de speriat.
scriam acum un an intr-un entry ca daca nu e atractie intre doi oameni, nu se poate naste nimic intre ei si ca daca e ceva intre ei dar sexul nu merge, atunci nu va merge nimic. in aceeasi idee, nu se confunda obisnunta si comoditatea cu atractia si daca la inceput toate noptile erau minunate nu inseamna ca sexul este ok, ci doar ca a fost. nu spun ca merita sa arunci la gunoi omul de care esti indragostit nebuneste doar fiindca treceti printr-o perioada proasta si sunteti suparati unul pe calalalt. dar daca se pune problema de plictiseala si rutinare in pat unde oricat v-ati certa, lucrurile trebuie sa fie roz, mai gandeste-te daca esti intr-adevar indragostit.
am devenit fana unei campanii publicitare pentru o bere. pacat ca nu beau. rezonez doar cu cele doua reclame. prima e construita pe “it’s not what a man stands for that counts, it’s what he falls for”, iar a doua pe “suffering is not the key to success”. nici nu ma pot hotari care imi place mai mult.
am mai vorbit despre diferenta intre cine suntem in exterior, elementele imprumutate, personalizate, la care tinem, in care credem, pe care ni le-am insusit, dar care ne sunt exterioare (what we stand for) si ceea ce suntem in esenta, ce e in noi indiferent sub ce ambalaj ne prezentam (what we fall for). cheia succesului insa… mi-a amintit de un entry care promoveaza ideea unui discurs celebru despre cum sa-ti traiesti viata “la maxim”, “it’s all about the music”.
de cand suntem mici familiile si scoala ne baga in cap conceptii de genul “viata e grea”, “banii se castiga greu”, “ca sa ajungi undeva e nevoie de multe sacrificii” etc. cand crestem putin, astea devin convingeri pentru noi si cand crestem mai mult ajungem sa ne ghidam dupa ele si sa le acordam mai multa credibilitate decat intuitiei sau sentimentelor. ajungem sa suspectam tot ce nu e atins de “greutatile vietii”. caile usoare si frumoase de a face bani sunt cu siguranta ilegale sau nesigure, oricum in nici un caz nu pot reprezenta o aspiratie. relatiile simple si pline de pasiune sunt precis superficiale, nu dureaza si nu te poti baza pe ele. oamenii veseli si fara probleme sunt ori mincinosi ori periculosi, nu e bine sa-i ai in preajma, cine stie ce ascund! daca gasim ceva bun, frumos si fara bataie de cap, adica usor… ne gandim ca nu e in regula, ca lipseste ceva. desigur, lipsesc incurcaturile si durerile. de ce le consideram obligatorii in orice?
nici macar distractia nu o acceptam gratuita si la indemana noastra. simtim nevoia sa complicam si uitatul la un film cu “n-am rabdare de asa ceva, mai bine ma relaxez uitandu-ma la… stiri!?”. nu ne mai jucam la calculator ca aia mici chiar daca ne-ar placea la nebunie sa impuscam niste monstri sau sa castigam nu stiu ce cursa auto. nu se mai cade sa ne distram asa… mai bine citim ceva celebru si deprimant! rezervam o ora pe zi pentru “distractie” fiindca asa se face. cand ai ras cu pofta ultima data? e deja ora 4 dupa amiaza. ai apucat sa zambesti cuiva azi?
revin la “it’s all about the music”. succesul, fericirea, binele, nu sunt niste destinatii. nu sunt punctele finale ale unor trasee complicate si pline de dureri si sacrificii. ele trebuie sa fie constante in vietile noastre. trebuie sa simti ca ai succes, sa fii fericit si sa ti se para totul bine si pe drum, nu numai dupa ce ajungi acolo unde iti propui sa ajungi. cum sunt astea posibile daca “drumul e greu”? ei bine daca drumul e greu inseamna ca te-ai ratacit, ai gresit strada. cauta alt traseu! unul pe care sa te simti bine si sa te distrezi. have fun!
sunt unii oameni despre care se spune ca au “reteta fericirii” si ca le merge excelent si toata lumea ii invidiaza… apoi citesti prin ziare ca s-au sinucis sau cine stie ce au facut si te intrebi cum e posibil, ca doar aveau totul. desigur, adevarul e ca nu aveau totul si ca le lipsea ceva esential pentru fericirea lor. unde au gresit? acolo unde gresim toti din cand in cand. nu ti s-a intamplat ca atunci cand atingi un obiectiv pentru care ai luptat mult sa simti ca parca ai luptat degeaba, ca parca nu te face sa te simti asa bine cum te asteptai? daca nu, felicitari! ai tot respectul meu si poti sa nu mai citesti articolul asta fiindca nu ti se adreseaza tie. daca insa raspunsul tau e da, afla ca si mie mi se intampla si cam tuturor la un moment dat.
suntem obisnuiti sa gandim in etichete si sabloane. cantarim fiecare eveniment si situatie in functie de doi termeni: bine si rau. cand ne confruntam cu ceva din categoria binelui suntem multumiti, cand traim ceva din rau ne suparam. suntem pre-programati sa avem o reactie pozitiva cand primim o pozitie de conducere in cine stie ce companie. ne bucuram ca prostii, lumea ne felicita, radem frumos doar fiindca stim ca e de bine, ca are eticheta cu plus. pentru unii oameni pozitia de lider e ingrozitoare, nu li se potriveste, ii face sa se simta oricum numai bine nu, au probleme, stres si griji pe care nu le vor. totusi si ei se vor bucura daca o primesc.
exista tiparul omului fericit. toti ne fixam obiective care sa ne bage in acel tipar. vrem toti succes profesional, faima, bani multi multi multi, femeia desteapta dar supusa, virgina dar excelenta in pat, ultrasexy, imbracata ca un model dar cumva deasupra lucrurilor astea superficiale si extrem de doritoare sa faca mancare buna si sa creasca 3 copii… sau barbatul inalt, puternic, ultranotoriu si admirat dar modest, de casa si gospodar insa aventuros si foarte experimentat in toate cele, care sa nu fie obsedat de munca sau de bani, dar extrem de bogat. alergam ca prostii sa obtinem toate astea si cand le avem ne simtim nasol.
nu ne dam seama ca a fi fericit inseamna altceva pentru fiecare. suntem prea orbi ca sa privim in sufletele noastre si sa vedem ce ne trebuie de fapt, ce ne implineste. suntem prea fricosi ca sa ne asumam faptul ca ce vrem de fapt nu se suprapune pe ce ar trebui sa vrem. nu toti ne dorim bani multi multi, poate nici nu stim ce sa facem cu ei. nu toti ne simtim bine langa persoanele alea grozave descrise mai sus. dar toti ne straduim sa le avem. in loc sa descoperim ce ne implineste si sa urmarim drumul ala, cautam fericirea asta conditionata exterior, cea care sa fie aprobata de lumea din jur, cea stereotipa, asa cum e definita in filme si carti.
ador sa vad freelanceri necasatoriti la 40 de ani, care locuiesc cu chirie cate 5 luni in fiecare oras care le place. evident sunt cea mai mare dezamagire pentru familiile lor care le reproseaza constant ca imbatranesc fara sa se angajeze si fara sa se aseze la casa lor. aia sunt niste oameni care au avut tupeul sa ignore asteptarile celor din jur si au decis sa isi urmeze propria definitie a fericirii.
cred ca de-asta e atat de greu pentru majoritatea sa fie “fericiti”. fiindca lupta sa ajunga intr-un loc pe care esenta lor il respinge, un loc pe care de fapt nu si-l doresc. se autosaboteaza fiindca e ceva in ei care ii impinge in alta parte, spre fericirea adevarata si ii departeaza astfel de cea impusa si aprobata de societate.
vrei sa fii cu adevarat fericit? asuma-ti riscul ca s-ar putea sa nu fii invidiat pentru asta, ba chiar s-ar putea sa fii neinteles. cauta in tine cele mai frumoase sentimente, gandeste-te ce le declanseaza si stii ce ai de facut. lasa jobul excelent de la multinationala pentru care te sapa toti colegii si fa ce iti place cu adevarat sa faci! lasa iubita aia/iubitul ala la care saliveaza toti prietenii tai/prietenele tale si fa tot ce poti sa fii cu persoana care te face sa te simti cu adevarat bine! lasa mersul la sala care te face atat de cool si apuca-te de sahul ala pentru tocilari daca asta te distreaza! lasa toate tiparele si sablanele si vezi cine esti tu cu adevarat, dincolo de ce ar trebui sa fii si dicolo de ce le-ar placea altora sa fii. respecta-te suficient de mult cat sa te recunosti pe tine insuti cel adevarat si sa-ti oferi ceea ce doresti de fapt.
tocmai am incheiat o perioada cel putin ciudata si, sa zicem, justificata. eu sunt sociabila, vesela, vorbareata, activa si in general bine dispusa. acum insa am simtit nevoia sa ma izolez, sa tac, sa stau, sa dorm mult, sa fiu lenesa si cu fundul in sus.
mi-am ignorat deci prietenii. n-am raspuns la telefon cateva zile, n-am intrat pe ym, n-am iesit din casa, n-am scris pe blog, n-am fost la scoala, n-am mers la nici un teatru/film, nu m-am ocupat de licenta si nu am facut cam nimic din ce sunt obisnuita sa fac. in schimb am stat lenesa in pat pana la pranz, am vazut o mie de episoade din lost - am descoperit ca eu am inceput sa urmaresc serialul asta de la seria 2, deci trebuia sa recuperez inceputurile - am descoperit multa muzica de care habar n-aveam si mi-am permis sa ma plictisesc foarte tare.
nu mi-am propus sa ma comport asa, pur si simplu s-a intamplat. probabil si faptul ca am luat o gripa care s-a manifestat foarte violent a contribuit la asta. inca “sufar” din cauza ei, dar macar mi-a revenit vocea si pot vorbi \:D/ nu cred ca sunt genul care sa ia pauze de la “caruselul vietii” si sa se opreasca sa-si traga sufletul din cand in cand. acum insa a picat la fix perioada asta de respiro de la rutina mea si pot spune ca, lasand gripa la o parte, mi-a prins bine. nu e ca si cum nu mi-ar placea sa scriu aici sau sa ies in oras sau sa fiu activa… dar acum pur si simplu nu am avut chef. nu e ca si cum as avea ceva cu oamenii din jurul meu. am fost invizibila si nedisponibila pentru cei mai apropiati prieteni si cei mai importanti oameni pentru mine…. tin mult la toti, dar chiar nu avem chef sa discutam acum.
iubitul meu imi spunea dupa ce mi-a citit entryul anterior ca poate ar fi cazul sa scriu mai mult despre ce fac eu si ce mi se intampla mie. iata ca intamplator, exact asta fac de data asta. acum nu am chef sa dau sfaturi, nu am chef sa emit pareri si judecati in legatura cu lucruri serioase, nu am chef sa “gandesc” nimic. imi revin imediat cum scap de febra si de tuse :))
